Dana Caltaru

Consultul copiilor


Interacţiunea tot mai intensă în mediul virtual atrage copiii în petrecerea îndelungată a timpului la calculator şi telefon, iar problemele vizuale nu întârzie să apară. Părinţii trebuie să fie atenţi la următoarele simptome ale celor mici şi să vină neîntârziat la un consult oftalmologic: dureri de cap şi de ochi, nervozitate, deviaţii acute ale globilor oculari.

O dezvoltare sănătoasă a copilului din punct de vedere fizic şi neuropsihic implică şi o vedere bună. Echipa ARCA recomandă ca prima consultaţie oftalmologică să se realizeze la vârsta de un an, apoi dacă nu sunt probleme, la 3 ani şi mai apoi la 6 ani. Nu trebuie omisă nici evaluarea sistemului vizual pe perioada adolescenţei, deoarece rezulatele şcolare pot fi influenţate şi de felul în care copilul vede.

Există însă anumite situaţii în care părintele trebuie să se prezinte cu copilul la oftalmolog, cât mai repede: lăcrimarea excesivă, strabismul, pleoapa căzută, existenţa unei pupile albe, roşeaţa oculară cu secreţie gălbuie.

Una din problemele des întâlnite la cei mici este instalarea ambliopiei. Denumită şi “ochiul leneş”, acestă afecţiune e depistată, de multe ori, la vârsta şcolară sau adultă, atunci cand tratamentul este ineficient. O simplă consultaţie făcută la timp la medicul oftalmolog poate depista incipient dioptriile mari, diferenţele de dioptrii între ochi şi existenţa unui strabism, pentru a putea preveni astfel instalarea ambliopiei.

R E V E N I Ţ I
LA PAGINA ANTERIOARĂ

Miopia: categorii şi prevenţie


Miopia este o ametropie sferică şi poate fi axială şi/sau refractivă.

În miopia axială, ochiul este mai lung, axul anteroposterior având o valoare mai mare decât cea medie, de 22.6mm.

În miopia refractivă, dimensiunile ochiului sunt relativ normale, dar puterea de refracţie a ochiului este prea mare. Miopia refractivă este determinată de razele de curbură sau de indicele de refracţie. Modificarea razelor de curbură ale corneei apar în afecţiuni degenerative ale corneei, cum ar fi keratoconul sau keratoglobul. Miopiile de indice apar ca urmare a creşterii indicelui de refracţie - condensarea cristalinului, sau mai rar şi tranzitor, în diabet.

Ambele situaţii fac ca imaginea unui obiect situat la infinit să se formeze înaintea retinei. Pe retină ajunge o imagine defocalizată.

Miopia se poate clasifica şi în funcţie de valoarea lentilelor corectoare, în miopia mică (sub 3 dioptrii), medie (3-6 dioptrii), mare (6-9 dioptrii), şi forte (peste 9 dioptrii).

După vârsta de apariţie, miopia se împarte in:

Miopia juvenilă, sau miopia şcolară, definită ca miopia care apare între 7 şi 16 ani, şi este determinată în principal de creşterea lungimii axiale.

Factorii de risc includ esoforia (strabismul intermitent de la naştere, astigmatismul invers regulei), naşterea prematură, istoric familial şi lucrul intens de aproape (calculatorul).

În general, cu cât apare mai devreme, cu atât va fi mai mare. În aproximativ 75% din cazuri, creşterea miopiei stagnează în jurul vârstei de 15 -16 ani. La cei care nu stagnează, continuă să crească până la 20-30 de ani.

Miopia adultului apare la vârsta de aproximativ 20 de ani, şi este favorizată de munca intensivă şi excesivă de aproape.

Etiologia (cauza) miopiei este complexă, fiind implicaţi factori genetici şi de dezvoltare.

Miopia malignă, determinată genetic, evoluează progresiv, ajungând la valori de -20, -40 dioptrii. Implică modificări structurale, ca subţierea sclerei-stafilom posterior, alterări ale coroidei, degenerări ale retinei, în special la nivelul maculei.

Această miopie poate duce în timp la multe complicaţii, cum ar fi lezini degenerative maculare, ireversibile, decolări de retină, hemoragii, cataractă.

Corectarea miopiei se face cu cea mai slabă lentilă divergentă, care aduce imaginea în planul retinei. Lentilele pot fi aeriene şi de contact. Mai poate fi corectată prin chirurgia refractivă a corneei sau prin înlocuirea cristalinului cu un cristalin artificial cu putere corelată cu lungimea axială a ochiului.

R E V E N I Ţ I
LA PAGINA ANTERIOARĂ

Hipermetropia: caracter şi corecţie


Hipermetropia este o ametropie sferică, şi poate fi axială, şi/sau refractivă.

În hipermetropia axială, ochiul este mai scurt, axul anteroposterior având o valoare mai mică decât cea medie, de 22.6 mm.

În hipermetropia refractivă, dimensiunile ochiului sunt relativ normale, dar puterea de refracţie a ochiului este deficitară.

În hipermetropie, sistemul dioptric (fără să acomodeze) nu are o putere de focalizare suficientă, astfel încât imaginea unui un obiect situat la infinit, se formează înapoia retinei, iar pe retina apare o imagine ştearsă, defocalizată.

Pacienţii cu hipermetropie acomodează permanent, mai ales în perioada 6-20 ani, astfel încât o examinare superficială (fără cicloplegie) nu o depistează. În stare de repaus acomodativ, pacientul nu vede bine nici la distanţă, nici la aproape.

Hipermetropia este frecvent asociată cu exotropia (strabismul convergent), şi astfel este diagnosticată. Se asociază de asemeni frecvent cu anizometropia (diferenţa de refracţie între cei doi ochi), şi de aici, riscul de ambliopie.

Ambliopia este tulburarea funcţională în care imaginea neclară formată de ochi este sancţionată la nivel central. Prelungirea acestei situaţii duce la pierderea definitivă a vederii acelui ochi.

Spre deosebire de miopie, hipermetropia nu are caracter progresiv, sau este slab progresivă.

În funcţie de valoarea lentilelor corectoare, hipermetropia se împarte în hipermetropia mică (sub 3 dioptrii), medie (între 3-6 dioptrii) şi mare (peste 6 dioptrii).

Corectarea hipermetropiei se face cu lentile convergente (notate cu +). Se prescrie cea mai mare lentilă cu care pacientul are acuitate bună la distanţă (acuitate vizuală 1, sau 20/20). Lentilele pot fi aeriene sau de contact.

O altfel de corecţie este chirurgia refractivă a corneei, mult mai limitată decât în cazul miopiei.

De asemenea, se recurge la chirurgia refractivă a cristalinului - înlocuirea cristalinului cu un cristalin artificial de o putere corelată cu lungimea axială a ochiului.

R E V E N I Ţ I
LA PAGINA ANTERIOARĂ

Despre astigmatism


Astigmatismul este o ametropie asferică, adică este o condiţie optică a ochiului în care un fascicul paralel de raze de la infinit nu este focalizat într-un singur punct.

Datorită variaţiei razelor de curbură de-a lungul celor 360 de grade ale corneei şi/sau cristalinului, razele de lumină sunt reflectate diferit intr- o multitudine de puncte.

Principala diferenţă între tipurile de astigmatism rezidă în echivalentul sferic al erorii de refracţie.

Dacă principalele axe (meridiane) ale astigmatismului au aceeaşi orientare în fiecare punct, şi dacă diferenţa de refracţie este constantă, ne aflăm în condiţia de astigmatism regulat. El se corectează cu lentile cilindrice.

Astigmatismul regulat poate fi conform regulei, sau invers regulei.

Astigmatismul conform regulei este cel mai frecvent la copii şi tineri, indus de greutatea pleoapei superioare. Poate fi considerat astigmatism fiziologic la o valoare sub 0.75 dioptrii.

Astigmatismul invers regulei apare mai frecvent la vârstnici.

Termenul de astigmatism oblic este folosit pentru a descrie astigmatismul regulat ale carui meridiane principale se află la distanţă de meridianele 90º sau 180º, şi se apropie de 45º, respectiv 135º.

La astigmatismul neregulat, orientările meridianelor principale (dacă există), ca şi gradul astigmatismului, variază neregulat.

Toţi ochii au, la o examinare atentă, un grad mic de astigmatism neregulat, detectabil cu instrumente speciale, cum ar fi topografia corneană, sau cu aberometru.

Astigmatismele neregulate corneene semnificative sunt generate de cicatrici corneene ce apar după arsuri, keratita herpetică, traumatisme, ulcere cornene. Se corectează cu lentile sferocilindrice aeriene sau de contact. Uneori se poate utiliza chirurgia laser.

Un aspect aparte este astigmatismul neregulat indus de afecţiuni degenerative corneene, keratoconul, keratoglobul, precum şi de ulcerele marginale.

Cel mai frecvent întâlnit este keratoconul. Apare mai frecvent la fete, în copilarie.

Este caracterizat printr-o variaţie continuă a statusului refraciv. Pe keratometru, mirele sunt neregulate.

Este important de recunoscut cât mai precoce pentru că, în primele etape, poate fi stopată evoluţia cu ajutorul laserului sau cu lentile de contact terapeutice dure.

Mai există o situaţie în care astigmatismul poate evolua şi anume prin condensarea cristalinului în unele forme de cataractă.

Autokeratorefractometrul arată în această situaţie un astigmatism cornean rezonabil, în contrast cu astigmtismul cristalinian, care variază de la o examinare la alta.

R E V E N I Ţ I
LA PAGINA ANTERIOARĂ