Dana Caltaru

Miopia: categorii şi prevenţie


Miopia este o ametropie sferică și poate fi axială și/sau refractivă.

In miopia axială, ochiul este mai lung, axul anteroposterior având o valoare mai mare decât cea medie, de 22.6mm.

In miopia refractivă, dimensiunile ochiului sunt relativ normale, dar puterea de refracție a ochiului este prea mare. Miopia refractivă este determinată de razele de curbură sau de indicele de refracție. Modificarea razelor de curbură ale corneei apar în afecțiuni degenerative ale corneei, cum ar fi keratoconul sau keratoglobul. Miopiile de indice apar ca urmare a creșterii indicelui de refracție - condensarea cristalinului, sau mai rar și tranzitor, în diabet.

Ambele situații fac ca imaginea unui obiect situat la infinit să se formeze înaintea retinei. Pe retină ajunge o imagine defocalizată.

Miopia se poate clasifica și în funcție de valoarea lentilelor corectoare, în miopia mică (sub 3 dioptrii), medie (3-6 dioptrii), mare (6-9 dioptrii), și forte (peste 9 dioptrii).

După vârsta de apariție, miopia se împarte in:

Miopia juvenilă, sau miopia școlară, definită ca miopia care apare între 7 și 16 ani, și este determinată în principal de creșterea lungimii axiale.

Factorii de risc includ esoforia (strabismul intermitent de la naștere, astigmatismul invers regulei), nașterea prematură, istoric familial și lucrul intens de aproape (calculatorul).

In general, cu cât apare mai devreme, cu atât va fi mai mare. In aproximativ 75% din cazuri, creșterea miopiei stagnează în jurul vârstei de 15 -16 ani. La cei care nu stagnează, continuă să crească până la 20-30 de ani.

Miopia adultului apare la vârsta de aproximativ 20 de ani, și este favorizată de munca intensivă și excesivă de aproape.

Etiologia (cauza) miopiei este complexă, fiind implicați factori genetici și de dezvoltare.

Miopia malignă, determinată genetic, evoluează progresiv, ajungând la valori de -20, -40 dioptrii. Implică modificări structurale, ca subțierea sclerei-stafilom posterior, alterări ale coroidei, degenerări ale retinei, în special la nivelul maculei.

Această miopie poate duce în timp la multe complicații, cum ar fi lezini degenerative maculare, ireversibile, decolări de retină, hemoragii, cataractă.

Corectarea miopiei se face cu cea mai slabă lentilă divergentă, care aduce imaginea în planul retinei. Lentilele pot fi aeriene și de contact. Mai poate fi corectată prin chirurgia refractivă a corneei sau prin înlocuirea cristalinului cu un cristalin artificial cu putere corelată cu lungimea axială a ochiului.

R E V E N I Ţ I
LA PAGINA ANTERIOARA

Hipermetropia: caracter și corecţie


Hipermetropia este o ametropie sferică, și poate fi axială, și/sau refractivă.

In hipermetropia axială, ochiul este mai scurt, axul anteroposterior având o valoare mai mică decât cea medie, de 22.6 mm.

In hipermetropia refractivă, dimensiunile ochiului sunt relativ normale, dar puterea de refracție a ochiului este deficitară.

In hipermetropie, sistemul dioptric (fără să acomodeze) nu are o putere de focalizare suficientă, astfel încât imaginea unui un obiect situat la infinit, se formează înapoia retinei, iar pe retina apare o imagine ștearsă, defocalizată.

Pacienții cu hipermetropie acomodează permanent, mai ales în perioada 6-20 ani, astfel încât o examinare superficială (fără cicloplegie) nu o depistează. In stare de repaus acomodativ, pacientul nu vede bine nici la distanță, nici la aproape.

Hipermetropia este frecvent asociată cu exotropia (strabismul convergent), și astfel este diagnosticată. Se asociază de asemeni frecvent cu anizometropia (diferența de refracție între cei doi ochi), și de aici, riscul de ambliopie.

Ambliopia este tulburarea funcțională în care imaginea neclară formată de ochi este sancționată la nivel central. Prelungirea acestei situații duce la pierderea definitivă a vederii acelui ochi.

Spre deosebire de miopie, hipermetropia nu are caracter progresiv, sau este slab progresivă.

In funcție de valoarea lentilelor corectoare, hipermetropia se împarte în hipermetropia mică (sub 3 dioptrii), medie (între 3-6 dioptrii) și mare (peste 6 dioptrii).

Corectarea hipermetropiei se face cu lentile convergente (notate cu +). Se prescrie cea mai mare lentilă cu care pacientul are acuitate bună la distanță (acuitate vizuală 1, sau 20/20). Lentilele pot fi aeriene sau de contact.

O altfel de corecție este chirurgia refractivă a corneei, mult mai limitată decât în cazul miopiei.

De asemenea, se recurge la chirurgia refractivă a cristalinului - înlocuirea cristalinului cu un cristalin artificial de o putere corelată cu lungimea axială a ochiului.

R E V E N I Ţ I
LA PAGINA ANTERIOARA

Despre astigmatism


Astigmatismul este o ametropie asferică, adică este o condiție optică a ochiului în care un fascicul paralel de raze de la infinit nu este focalizat într-un singur punct.

Datorită variației razelor de curbură de-a lungul celor 360 de grade ale corneei și/sau cristalinului, razele de lumină sunt reflectate diferit intr- o multitudine de puncte.

Principala diferență între tipurile de astigmatism rezidă în echivalentul sferic al erorii de refracție.

Dacă principalele axe (meridiane) ale astigmatismului au aceeași orientare în fiecare punct, și dacă diferența de refracție este constantă, ne aflăm în condiția de astigmatism regulat. El se corectează cu lentile cilindrice.

Astigmatismul regulat poate fi conform regulei, sau invers regulei.

Astigmatismul conform regulei este cel mai frecvent la copii și tineri, indus de greutatea pleoapei superioare. Poate fi considerat astigmatism fiziologic la o valoare sub 0.75 dioptrii.

Astigmatismul invers regulei apare mai frecvent la vârstnici.

Termenul de astigmatism oblic este folosit pentru a descrie astigmatismul regulat ale carui meridiane principale se află la distanță de meridianele 90º sau 180º, și se apropie de 45º, respectiv 135º.

La astigmatismul neregulat, orientările meridianelor principale (dacă există), ca și gradul astigmatismului, variază neregulat.

Toți ochii au, la o examinare atentă, un grad mic de astigmatism neregulat, detectabil cu instrumente speciale, cum ar fi topografia corneană, sau cu aberometru.

Astigmatismele neregulate corneene semnificative sunt generate de cicatrici corneene ce apar după arsuri, keratita herpetică, traumatisme, ulcere cornene. Se corectează cu lentile sferocilindrice aeriene sau de contact. Uneori se poate utiliza chirurgia laser.

Un aspect aparte este astigmatismul neregulat indus de afecțiuni degenerative corneene, keratoconul, keratoglobul, precum și de ulcerele marginale.

Cel mai frecvent întâlnit este keratoconul. Apare mai frecvent la fete, în copilarie.

Este caracterizat printr-o variație continuă a statusului refraciv. Pe keratometru, mirele sunt neregulate.

Este important de recunoscut cât mai precoce pentru că, în primele etape, poate fi stopată evoluția cu ajutorul laserului sau cu lentile de contact terapeutice dure.

Mai există o situație în care astigmatismul poate evolua și anume prin condensarea cristalinului în unele forme de cataractă.

Autokeratorefractometrul arată în această situație un astigmatism cornean rezonabil, în contrast cu astigmtismul cristalinian, care variază de la o examinare la alta.

R E V E N I Ţ I
LA PAGINA ANTERIOARA